Ziua a 8-a a Postului Lui Iisus

8diaSlavă Domnului pentru evrei!

În primul rând, pentru că ”…Mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4.22).

În al doilea rând pentru că, de la Avraam și până la Iisus, am învățat mult din istoria lor.

Am învățat să folosim credința cu inteligență;

Am învățat să asociem credința cu imaginația;

Am învățat secretul credinței, sacrificiul;

Am învățat că beneficiile credinței vin împreună cu dificultăți. În fine, am învățat de la Avraam relaționarea cu Dumnezeu.

În al treilea rând pentru că, dacă evreii nu L-ar fi respins pe Iisus, nu am nici o idee ce s-ar fi ales de mine și de alte milioane de oameni din lumea întreagă.

”A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.11-12).

În al patrulea rând, cea mai importantă favoare pe care evreii ne-au făcut-o a fost sacrificarea Lui Iisus. Dacă nu L-ar fi sacrificat ei, cine ar fi făcut-o?

Iisus a venit în lume și a trăit într-un mod perfect, pur și fără păcat, ca într-o zi să servească drept Mielul nostru Pascal (1 Corinteni 5.7).

Cine ar fi avut curaj să sacrifice pe Cineva atât de pur, atât de sfânt, atât de nobil, atât de corect, atât de milostiv, atât de Mare?

Cine ar fi avut curaj să profețiile cu privire la Domnul Iisus?

Slavă Domnului pentru că L-au sacrificat evreii!

Fără să-și dea seama, ei au făcut voia Lui Dumnezeu Tatăl și L-au oferit pe Iisus ca Jertfă de ispășire, țapul ispășitor. Au pus în aplicare Legea, ca păcatele noastre să fie iertate.

”Să-şi pună mâna pe capul ţapului şi să-l înjunghie în locul unde se înjunghie arderile de tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă de ispăşire” (Levitic 4.24).

Slavă Domnului! Slavă Domnului! Slavă Domnului!

Pentru a pune în aplicare Planul de Mântuire, Iisus a trebuit să vină în lume ca să facă „treaba murdară”, iar evreii L-au ajutat în această treabă.

”Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”, pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit” (Galateni 3.13-14).

”Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53.6).

Slavă Domnului pentru evrei!

Slavă Domnului pentru Israel!

Dumnezeu îi iubește pe evrei astăzi, tot atât de mult ca și în trecut.

Iar cine are Duhul Lui Dumnezeu, de asemenea, îi iubește.

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *