Viața mea, în tribul de indieni Xavant

Numele meu e Rosangela. Când am ajuns la Centrul de Ajutor Spiritual, eram foarte bolnavă, aveam bronșită alergică și eram în permanență, în spital. În afară de asta, în interior, mă simțeam goală și incapabilă. Din cauză că am crezut că alți oameni au mai multă valoare decât mine, am ajuns să am depresie, numai că în acea perioadă, familia mea credea că asta era o prostie și nimeni nu m-a luat în serios. Plângeam mult și mi-era frică de orice.

ALDEIALa sfârșitul anilor ’80, Centrul de Ajutor Spiritual a ajuns în orașul meu, realizând slujbe săptămânal, la un club social. Mama mea m-a dus la una dintre aceste slujbe și, pe loc, a fost dragoste la prima vedere; n-a durat mult și m-am încredințat Lui Dumnezeu, m-am aruncat la picioarele DOMNULUI meu IISUS HRISTOS. El m-a vindecat și m-a eliberat, iar în acel moment, a apărut certitudinea și dorința de a-L sluji în fiecare zi din viața mea; în afară de asta, vroiam să câștig Suflete, pentru Domnul meu.

La vârsta de 13 ani, am fost botezată în apă, am primit nașterea din nou și am fost, imediat, consacrată ca și colaboratoare a Centrului de Ajutor. Chiar și în Lucrare, am avut câteva dezamăgiri în viața sentimentală, dar Domnul Iisus a permis să cunosc un bărbat al Lui DUMNEZEU, care astăzi, e soțul meu. După ce m-am căsătorit, m-am dus să locuiesc în satul indienilor Xavant, care aparține de municipiul Noua Xavantina, din interiorul statului Mato Grosso. Accesul până la sat era foarte dificil și, ca să ajungem acolo, a trebuit să mergem de la Noua Xavantina până în sat cu motocicleta, deoarece în acea perioadă nu exista transportul public, care să ne ducă în acest loc. Am călătorit mai mult de 500 de kilometri cu o motocicletă, pe un drum de pământ.

Amintindu-mi acest fapt, îmi vine în memorie ziua sosirii mele în sat. Era, deja, noapte și erau doar buruieni și întuneric, peste tot. În sat, nu exista energie electrică, iar în casa de paie, pe care indienii au construit-o, pentru ca preotul să locuiască în ea, cu soția lui, erau doar o lampă și un hamac.

Mărturisesc că m-am speriat de indieni, în acel prim contact, pentru că erau mulți și toți erau în jurul casei, ca s-o cunoască pe soția preotului. Vorbeau o limbă ciudată, pe care n-o înțelegeam, dar asta era limba lor.

Călătoria până în sat a fost destul de obositoare și, îndată ce-am ajuns, am vrut să-mi fac igiena corporală, pentru că eram plină de praful luat de pe drumul de pământ. La acea vreme, sora mea era colaboratoare și locuia, și ea, în sat. M-a însoțit până la râul, al cărui nume era Sucuri. Drumul până la râu era întunecos și am folosit o lanternă, ca să luminăm traseul. Erau multi șerpi, iar teama m-a cuprins atât de tare încât, în acea zi, n-am vrut să fac baie, doar m-am udat repede.

O altă situație, care m-a marcat, a fost momentul când am dormit. Era doar un hamac, pentru mine și soțul meu. Până atunci, nu mai dormisem niciodată într-un hamac, acum imaginați-vă două persoane, împărțind același spațiu, pentru 20 de zile! Până când, preotul din acel stat ne-a trimis un pat și o sobă cu gaz, pentru că până atunci, gătisem la aragazul cu lemne.

În primele zile, am simțit multă dificultate și jenă, în ceea ce privește momentele de igienă personală. La început, soțul meu m-a învățat cum să fac, din moment ce n-aveam intimitate, în acele momente, și, oriunde mă uitam, indienii erau acolo, observându-mă. După aceea, am înțeles că, și pentru ei, era ceva foarte nou, să aibă o femeie albă, care să trăiască în tribul lor.

Am fost, mereu, lângă soțul meu, în totul: sub soare sau ploaie, am fost gata să-L slujim pe Dumnezeului nostru.

Lucrarea de evanghelizare din sat, în acea perioadă, a fost atât de intensă și promițătoare, încât zece indieni au fost invitați să participe la slujbele de la Centrul de Ajutor Spiritual din Sao Paulo și Rio de Janeiro. Într-o astfel de slujbă, un indian din tribul Xavant a fost consacrat ca preot. Astăzi, lucrarea Centrului de Ajutor din sat e făcută de preotul Dejamim.

Astăzi, am un fiu de 17 ani, care e preot asistent într-un alt stat. El a fost Isaac al meu, pe care I L-am dat DOMNULUI IISUS. Iar în acest an, voi face 20 ani de căsnicie cu un bărbat al Lui DUMNEZEU, care a fost trimis de Domnul nostru Iisus, ca să mă facă fericită, în fiecare zi.

Mă simt foarte onorată, să pot să fac parte din această Lucrare.

De aceea, eu sunt de la Centrul de Ajutor Spiritual!

Rosangela

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *