Episcopul Edir Macedo

Unde mergi tu?

“Apoi fiecare s-a dus acasă.”

Ioan 7.53

“Isus S-a dus spre Muntele Măslinilor.”

Ioan 8.1

Două versete, unul urmat de altul de o formă intenționată.

Un grup de persoane mergea spre casă, ceea ce ar trebui să fi fost normal, pentru că probabil ziua era pe sfârșite. Totuși, Cineva a făcut ceea ce nimeni nu ar face. Cineva a fost în sens invers, Cineva a fost unde nimeni nu s-ar duce, cu atât mai puțin când noaptea se apropie.

Să se meargă în sens invers trebuie să fie ceva primordial în caracterul celor născuți din Dumnezeu, deja că nu mai aparținem acestei lumi și mult mai puțin ne preocupăm în a face pe placul cuiva sau în a primi aplauze de la cineva.

Trăim într-o lume a valorilor pe dos, anemice și fără nici un sens, totuși, chiar așa, vedem mii de persoane ridicând steaguri ale mișcărilor , îmbrăcând cămăși ale ideilor, țipând ca să fie ascultate și respectate, și în același timp, înfingând punctul lor de vedere pe gât în jos celor ce arată orice fel de rezistență , oricât de mică și înțeleaptă ar fi. Vedem toată lumea alergând spre același loc, se chinuie pentru a intra, pentru a face parte din ceea ce marea majoritate a “masei” consideră “corect”.

În zilele de astăzi, cine are curajul de a merge în sens invers? Cine sunt cei care fac diferit? Cine sunt cei care, liniștiți, spun un “nu” răsunător la tot ceea ce se ciocnește cu Dumnezeu? Cine sunt cei care merg spre munte, în timp ce toți merg spre casa lor? Cine?
Fiii lui Dumnezeu!

Da, pentru a avea curajul de a merge acolo unde nimeni nu merge, pentru a spune ceea ce nimeni nu vrea să spună, pentru a trăi sub Puterea Divină și pentru a disprețui împuternicirile omenești, pentru a fi de Sus, între timp ce unii sunt de stânga și alții de dreapta… doar având în interiorul său natura Cerească, și gândurile lui Dumnezeu mereu în mintea sa.

Pentru acele persoane, pietrele primite din partea celor ce trăiesc conform direcției acestei lumi sunt o adevărată ștampilă de aprobare a conduitei, odată ce știm ce înseamnă să mergem spre munte, între timp ce toată lumea merge să odihnească acasă. Facem ceea ce nimeni nu consideră coerent să se facă, , trăim de o formă în care mulți nu văd plăcere, ieșim din zona noastră de confort, mergem spre un loc care nu are cod poștal nici număr, mergem urcând muntele spre Mântuire.

Un mesaj important: Când aruncați cu pietrele într-un Fiu al lui Dumnezeu, puneți multă atenție, pentru că suntem pe munte (în Înălțimi), fiind așa, legea gravitației va aduce pietrele dvs înapoi din locul de unde au plecat.

A colaborat: Bianca Carturani