Sunteți nepot sau fiu al lui Avraam?

Lot a ieșit din Haran, dar Haran-ul (FAPTELE LUMII ȘI PĂCATUL) nu a ieșit niciodată din el. Avraam nu doar a ieșit din Haran, cum de asemenea s-a desprins total de el.

Lot, profitând o ceartă între păstorii lui și cei ai lui Avraam, și-a mărit ochii lacomi spre câmpia Iordanului și s-a precipitat la alegere.
Avraam mereu și-a încrezut alegerile și deciziile sale în Vocea Dumnezeului Cel PreaÎnalt.

Lot, chiar și după ce a fost salvat de sechestrul pe care l-a suferit, s-a întors în Sodoma, adică s-a întors la păcat.
Avraam, când a greșit coborând în Egipt, imediat s-a căit de atitudinea sa și s-a întors la drumul pe care Domnul Dumnezeu i l-a desemnat.

Lot a rezistat să iasă din Sodoma, când era pe punct de a fi distrusă, arătând lăcomia lui și duhul materialist, în punctul de a fi aproape smuls de gât de către îngeri din acel loc.
Avraam, din Haran până la Moria, niciodată nu a avut dificultatea de a sacrifica.

Lot, când a primit direcția îngerilor în a merge către munte (ALTAR), a crezut că acest sfat divin era greșit și că, în încăpățânarea lui, ideea lui ”minunată” de a merge către un orășel și de a trăi într-o peșteră era mai bună.
Avraam niciodată nu a chestionat nici o direcție dată de Vocea lui Dumnezeu, chiar dacă pe moment nu înțelegea, el făcea.

Lot și-a pierdut soția, ce era la fel de lipită precum el de lucruri și persoane și, mai târziu, fiicele lui l-au îmbătat, au întreținut relații sexuale cu el și de acolo s-au născut două popoare inamice poporului lui Israel.
Avraam a dat naștere unei generații ce a moștenit și va moșteni toate promisiunile făcute de către Dumnezeul cel Atotputernic.

”Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.” Galateni 3.7

Analizați atitudinile, reacțiile, deciziile și alegerile dvs; sunteți fiu sau nepot al lui Avraam?

”„Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam”. Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.” Ioan 8.39

A colaborat: Episcopul Andre Cajeu

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *