Stimulentul meu este…

estimulo_cda

”Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în El din pricina mărturiei femeii care zicea: Mi-a spus tot ce am făcut!”   Ioan 4:39

Așa sunt mulți oameni care, pentru a-și manifesta credința și pentru a crede cu adevărat în Dumnezeu, au nevoie să vadă și să audă mărturia altora. Contrar marilor eroi de Credință, care au avut nevoie e un cuvânt doar, ca să fie stimulați să depindă de Dumnezeu!

Putem cita exemplul lui Avraam, Noe și Daniel care au auzit Glasul lui Dumnezeu și au luat o atitudine pe baza lui. Stimulentul a fost Cuvântul lui Dumnezeu și nimic altceva!

Este de înțeles să îi fie greu să creadă unei persoane care vine dintr-o lume a necredinței și îndoielilor, dar după ce are experinețe cu Puterea lui Dumnezeu, ea nu mai are nevoie de un alt stimulent în afară de Cuvântul lui Dumnezeu.

Vedeți continuarea textului:

”Așadar, când samaritenii au venit la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. Mult mai mulți au crezut apoi din pricina cuvintelor Lui și-i ziceau femeii: Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, căci am auzit noi înșine și știm că, într-adevăr, Acesta este Mântuitorul lumii.” Ioan 4:40-42

Ei au început să înțeleagă că construirea unei vieți mântuite și cu realizări depinde de încrederea pe care o avem în Cuvântul lui Dumnezeu. Doar atât.

Ce lecție putem învăța din această viziune?

– Cine spune că este creștin nu poate investi în altceva decât în Cuvântul lui Dumnezeu;

– Cel care anunță acest Cuvânt trebuie să lupte ca să aibă realizări și să nu-și piardă credibilitatea, pentru că așa, cine-l va auzi va avea ca stimulent unic Cuvântului lui Dumnezeu!

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *