Sfințenia care generează suflete

“Eu Însumi M-am sfinţit pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.”

Ioan 17.19

Unul din sentimentele omenești pierdute instantaneu când se primește Duhul Sfânt este egoismul. Asta pentru că în momentul în care suntem botezați cu personalitatea lui Dumnezeu (Duhul Sfânt), începem să avem aceleași caracteristici ca și El, și dintre toate lucrurile negative pe care Dumnezeu nu le are în natura Lui este egoismul.

De multe ori, noi vedem reacții ale a persoanelor care spun că au fost botezate cu Duhul Sfânt, și spun că au o dorință de necontrolat de a ieși și de a vorbi cu toate persoanele cum Dumnezeu este minunat, și cum este posibil ca ei de asemenea să Îl aibă. Și acesta este, fără nici o îndoială, un comportament natural a celor care au primit natura Divină în interiorul lor, după care imediat începe o călătorie de dăruire totală, credință și mult sacrificiu.

Ceea ce rămâne de multe ori necunoscut pentru noii pecetluiți cu Duhul Sfânt este imensa responsabilitate pe care această întâmplare o reprezintă, nu doar pentru ei înșiși, ci de asemenea pentru toată omenirea.

Fiecare nou botezat primește totalitatea lui Dumnezeu în interiorul lui, și de asemenea primește o mulțime de spectatori invizibili care vor observa ceea ce va fi făcut începând din acel moment. Îngeri, demoni, cerul și infernul vor fi atenți la noul reprezentant al Lui Dumnezeu pe pământ.

Responsabilitatea de a primi de la Domnul Iisus Hristos o așa de mare încredere, ajunge să fie neliniștitoare, și din acest motiv începe o adevărată bătălie. Dar această bătălie are o savoare diferită, ea nu este obositoare și nici nu aduce frică.

Această bătălie ne sfințește, ea ne separă și mai mult de viața naturală și egoistă pe care o aveam înainte de botez. Lupta zilnică pentru a ne menține sfințiți deja nu este doar pentru noi înșine, adică, pentru a ne menține propria mântuire, sub nici o formă!

Duhul Sfânt începe să ne învețe că trebuie să trăim în sfințenie pentru noi înșine, dar de asemenea pentru cei mâhniți, pentru toate persoanele pe care Tatăl ni le-a încredințat. Și, doar prin această sfințenie, vom putea sfinți pe alții, doar așa tot ceea ce vom face pentru a mântui va avea efectul de durată pe care atât de mult îl dorim.

Dacă dvs într-o zi ați fost botezat cu Duhul Sfânt, înțelegeți că viața dvs niciodată nu va mai fi la fel, și că acum dvs aveți o responsabilitate față de celelalte vieți. Dvs înțelegeți că pentru a sfinți pe alții, este nevoie să faceți asta pentru dvs în fiecare zi. Sfințenia stinge în fiecare zi mai mult și mai mult dorințele noastre pământești. Sfințenia înmulțește forțele noastre și ne impulsionează să ducem forță pentru alții.

Dvs cunoașteți această zicală veche (egoistă)?

“Făină puțină, prima mămăligă este a mea!”

Cine îl are pe Propriul Dumnezeu în interiorul său, înmulțește făina care era puțină, se alimentează, merge și distribuie pentru ceilalți mămăliga făcută cu făina care înainte era puțină.

A colaborat: Bianca Carturani

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *