Obelisc și păcăleala Crăciunului

Mulți creștini, inocent, aderă la practicile religioase fără ca măcar să fie conștienți că în realitate, repetă unele  fapte și ‘’ritualuri’’ ale culturilor păgâne din trecut. Sărbătorirea Crăciunului și ‘’cultul’’ pentru pomul său sunt exemple despre cum mulți reușesc să fie amăgiți de religie.

Semiramis și păcăleala Crăciunului și pomul său

Pentru a vorbi de CRĂCIUN, este nevoie o întoarcere în timpul lui NOE, după potop,

 

când unul dintre fiii săi, HAM, l-a văzut beat și nud. El a început să râdă de tatăl său și a alergat să spună celorlalți doi frați ai lui, SEM și IAFET.

Aceștia, din contră, au fost cu spatele și au acoperit nuditatea tatălui. NOE, când a aflat de întâmplare, l-a blestemat pe fiul său HAM, pentru ca el și descendenții lui să slujească celor doi fii ai lui. Și toată generația după el a devenit blestemată.

 

HAM s-a căsătorit cu SEMIRAMIS (aceasta este femeia Statuii Libertății; femeia de la balanța justiției; de la Columbia Pictures,etc)

notas

 

și ambii au  dat naștere unui fiu, NIMROD. El l-a omorât pe tatăl său HAM și s-a căsătorit cu mama lui.

A fost întemeietorul Babiloniei, Ninive și a altor orașe păgâne. A încercat să ridice turnul BABEL și DUMNEZEU l-a împiedicat.

 

Unchiul său SEM l-a omorât, pentru că el se opunea mult lui DUMNEZEU. SEMIRAMIS, mama și soția lui, a răspândit minciuna că el nu murise ci urcase în cer, pentru că el își zicea zeu-zeul soare.

SEMIRAMIS a rămas însărcinată și spunea că este un cadou de la zei, că era reîncarnarea lui NIMROD; dar, într-adevăr, era rodul unei trădări, pentru că soțul și fiul ei, era mort. Și s-a născut TAMUZ pe data de 25 decembrie, zeul soare la egipteni, babilonieni, greci, perși, romani și azi al S.S. (societățile secrete).

El a murit în timpul unei vânători, probabil de un animal sălbatic și trupul lui a căzut  pe un trunchi  de copac putrezit. Mama lui spunea că  din acest trunchi s-a născut un brad și în fiecare an, pe data de 25 decembrie, se obișnuia ca persoanele să ia un brad în casă și să-l împodobească cu aur și argint, ca simbol al renașterii lui TAMUZ.

Ieremia 10
Ascultați cuvântul pe care vi-l vorbește DOMNUL, casa lui Israel! Așa vorbește Domnul: „Nu vă luați după felul de viețuire al neamurilor și nu vă temeți de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele. Căci obiceiurile popoarelor sunt deșarte. Taie un lemn din pădure; mâna meșterului îl lucrează cu securea; îl impodobește cu argint și aur, și ei îl țintuiesc cu cuie și ciocane ca să nu se clatine. Dumnezeii aceștia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveți și nu vorbesc; sunt duși de alții, pentru că nu pot să meargă. Nu vă temeți de ei, căci nu pot să facă niciun rău ți nu sunt în stare să facă niciun bine.” Niciunul nu este ca Tine, DOAMNE! Mare ești Tu și mare este Numele Tău prin puterea Ta.

 

Sacerdotesele au postit și au plâns 40 de zile și 40 de nopți moartea lui TAMUZ la piciorul bradului și la sfârșitul acestei perioade, ele mulțumeau una alteia făcând schimb de cadouri, care erau depozitate la piciorul acestui brad. În fiecare an, pe data de 25 decembrie, era sărbătorit CRĂCIUNUL(nașterea lui Tamuz).

Când PERȘII au dominat această religie, ei au dus toate idolatriile în PERSIA, inclusiv zeii TAMUZ, NIMROD și SEMIRAMIS, care și-au schimbat doar numele. Stăpânirea după aceea, a fost a GRECILOR și aceștia au făcut același lucru, schimbând doar numele; ei au ajuns să fie ZEUS, AFRODITA și EROS.

Apoi EGIPTENII au dominat și au schimbat numele de asemenea, ajungând să se cheme OSIRIS, ISIS și HORUS.

Dar în timpul lui IISUS HRISTOS, dominația era ROMANĂ și ROMA a schimbat de asemenea numele. Au început să se cheme doar VENUS și CUPIDON, căzând imaginea tatălui. În Secolul IV, după HRISTOS, împăratul CONSTANTIN, pentru a-i mulțumi  pe CREȘTINII care erau în număr mare în ROMA, a decis să oficializeze CREȘTINISMUL ca religie oficială a ROMEI. Și pentru a-i mulțumi și mai mult, a luat numele cele mai puternice din CREȘTINISM și a început să numească idolii cu nume CREȘTINE.

TAMUZ și SEMIRAMIS au ajuns să se numească PRUNCUL IISUS și FECIOARA MARIA.

Astfel, Crăciunul a continuat să fie sărbătorit ca fiind nașterea pruncului IISUS, dar într-adevăr, acest prunc era TAMUZ, zeul păgân.

O altă înșelăciune deghizată sunt obeliscurile. Făcute dintr-o piatră în formă de trunchi de piramidă și alungită, monumentele, preferențial, erau puse în zona centrală a marilor spații deschise și în templele zeului soare,Ra. Și în ciuda faptului că în Egiptul antic obeliscul semnifica ‘’protecție’’ sau ‘’apărare’’aflați ce reprezintă într-adevăr.

Obelisc

 

Dvs priviți cea mai frumoasă reprezentație publică a actului sexual în lume. Acest obelisc, în mijlocul  satanicei Roate a celor Opt Etape  pentru Iluminare se află în Piața Sfântul  Petru în Vatican. Destul de interesant să vezi o reprezentație sexuală în Vatican, căci ei vorbesc mult despre sexualitate, o dovadă că catolicismul roman este o formă de Satanism foarte profundă. Altă dovadă este ‘’crucea inversată‘’ folosită de papă.

Concluzionăm că Obeliscul este un monument făcut pentru adorarea zeilor, simbolizând steagul lui Lucifer și actul sexual.

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *