Secretul ca să nu ai îndoieli

Toată lumea știe că frica face parte din ființa omenească.

Bogatului îi este frică să nu rămână sărac, și săracului, să nu aibă condiție să susțină familia;

Celor oprimați le este frică de întuneric, de înălțimi, de lift, că nu vor învinge etapele școlare etc.;

Celor sănătoși le este frică să nu se îmbolnăvească, și celor bolnavi, le este frică că vor muri;

Bolnavilor le este frică că nu se vor însănătoși;

Femeilor singure le este frică să nu rămână așa toată viața;

Celor religioși le este frică, că vor merge în infern;

Celor îndatorați le este frică de lipsa de condiții pentru a plăti datoriile;

Celor ce trădează le este frică să nu fie descoperiți;

Celor răi le este frică să nu fie prinși și să ajungă la închisoare;

Politicienilor le este frică să piardă alegerile.

După cum vedem, de o anumită formă, frica este prezentă în viața tuturor.
În viața unora mai mult, a altora mai puțin. Dar toți poartă acest sentiment.

Chiar și cei mai apropiați de Dumnezeu au avut fricile lor.

Lui Avraam i-a fost frică să nu moară din cauza soției;

Cu Isaac nu a fost diferit;

Iacov a fugit cu frică de fratele lui Esau;

Moise a fugit din Egipt cu frică de Faraon;

Lui Ghedeon i-a fost frică să distrugă altarul tatălui său pe parcursul zilei;

David a avut curaj să înfrunte pe Goliat, dar a fugit de fiul său Absalon;

Marele profet Ilie s-a temut de amenințările lui Iezabel și a fugit în deșert.

În toată istoria omenirii, Singurul care nu a avut frică a fost Iisus.
A înfruntat atât pe cei care I s-au opus cât și moartea fără să aibă cea mai mică frică. De ce?

Pentru că era plin de Duhul Sfânt.

A fi plin de Duhul Sfânt înseamnă să fim goli de frică.

Cum este posibil să fim plini de Duhul Sfânt?

Când mintea este 100% ocupată cu Gândurile lui Dumnezeu, Cuvântul Său.

Acesta este motivul ordinii: “fiţi plini de Duh.”Efeseni 5.18

Plin de Duhul Sfânt înseamnă lipsa de toate și de orice influențe din lume.

Inclusiv de fricile, amenințările și terorile ei.

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *