Schimbul

bm1Oriunde în lume, achiziționarea de obiecte de valoare, de consum, bunuri sau servicii, e supusă schimbului monetar.

Toată lumea funcționează așa și nimeni nu se plânge de această regulă.

Oamenii se pot plânge că n-au bani, dar nu că trebuie să-i folosească în schimbul unor bunuri de consum.

În Împărăția Lui Dumnezeu, Împărăția invizibilă a Atotputernicului aici pe Pământ, e la fel.

Orice Promisiune a Lui e supusă unui preț sau valoare.

Poate părea greu de acceptat acest fapt dar, dacă observăm bine Textele Sacre, nu există nici o promisiune care să se sustragă de la această regulă.

În caz contrar, iată ce se întâmplă:

Copiilor lui Israel, DOMNUL le zice:

”Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ” (Deuteronom 28.1).

Ucenicilor Săi, Domnul Iisus le zice:

„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el” (Ioan 14.23).

Vă rog să observați bine condițiile impuse de DOMNUL, ca să-Și îndeplinească Promisiunile.

Dacă ascultați cu atenție de glasul DOMNULUI, Dumnezeului dumneavoastră, DOMNUL, Dumnezeul dumneavoastră vă va înălța peste toate națiunile Pământului.

Dacă Mă iubește cineva și va păzi Cuvântul Meu, atunci Eu și Tatăl vom locui cu el.

Adică: toate promisiunile Divine au un cost. Prețul e credința.

Nu judecați, și nu veți fi judecați;

Nu osândiți, și nu veți fi osândiți;

Iertați, și veți fi iertați;

Dați, și vi se va da…

În ce măsură?

”… vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6.37-38).

Nimeni nu trebuie să fie foarte inteligent, să înțeleagă că acestea și toate celelalte binecuvântări Divine au un preț, a cărui monedă e credința.

Credința care cere ascultare sau practicarea Cuvântului Lui Dumnezeu.

Când DOMNUL ne invită să cumpărăm fără bani,

Ah! Voi toţi, cei însetaţi, veniţi la ape, și voi, cei ce n-aveți bani, veniţi și cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte fără bani şi fără plată! (Isaia 55.1).

Prețul pe care El îl percepe e credința în Cuvântul Său.

Și credința în Cuvântul Său înseamnă încredere în Persoana Lui Sfântă.

Prin urmare, credința e moneda de schimb pentru achiziționarea oricărui răspuns de la Dumnezeu.

Inclusiv Mântuirea sufletului, pentru că El spune: cel neprihănit va trăi prin credință… (Evrei 10.38).

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *