Părea imposibil să se schimbe

Numele meu este Daniel Junior Ribeiro Silva.  La vârsta de 13 ani am început să mă învălui cu droguri și cu marginalitatea.

De asemenea am început să merg cu anumite anturaje care m-au influențat în mod negativ. La 14 ani, eu deja ieșeam să fur. De atunci, lucrurile s-au înrăutățit.

Când aveam 15 ani, am avut o boală la cap iar medicii nu au putut explica ce era. Am avut două intervenții chirurgicale și am fost 3 luni internat, dar nimic nu a rezolvat problema.

Mama mea deja cunoștea lucrarea Centrului de Ajutor. Acolo a participat la slujbe și boala a dispărut. Dar, după ce eu am ieșit din spital, m-am întors la banditism, dar de data aceasta era mai rău ca înainte. M-am implicat în crime, am făcut multe lucruri greșite, și totuși nu eram fericit, nu aveam pace nici nu puteam să dorm noaptea. Uneori, mă gândeam: “Care este motivul pentru care eu sunt în viață?” De multe ori am fost la un pas de moarte și mereu promiteam că mă voi schimba și nu mă schimbam. Nici eu nu știam de ce sunt încă în viață.

Atunci am cunoscut Biserica Universală și am decis să-mi încredințez viața lui Iisus. M-am botezat în apă și am fost ferm cu Dumnezeu. Am fost botezat cu Duhul Sfânt și viața mea a fost transformată în totalitate. Eu am pace! Și acum ajut alți tineri să găsească ceea ce eu am găsit. Fac parte din Puterea Tinerilor Universală din Goias, și de când L-am cunoscut pe Iisus s-a născut în mine o dorință enormă de a salva suflete pentru a aduce oamenilor pacea pe care eu o am astăzi. Dumnezeu e foarte mare!

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *