Numărul celor mântuiți

Când a fost întrebat câte suflete vor fi salvate, Iisus a răspuns:

„Străduiți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă, pentru că  mulţi, Eu vă spun, vor căuta să intre şi nu vor putea,” Luca 13.24.

Cifrele nu mint.

Deşi Adam şi Eva au avut doi fii, doar unul a fost salvat: Abel;

Deşi Noe a avut trei fii, doar Sem a fost separat;

Deşi Avram a avut mulți copii, numai Isac a fost separat de Dumnezeu;

Deşi Isac a avut doi fii, doar Iacov a fost separat;

Deşi Iacov a avut treisprezece copii, doar Iuda a fost ales pentru a fi parte a genealogiei lui Iisus;

În timpul sacrificării, în Egipt, numai Moise scăpat;

Deşi nu au fost mai mult de 32.000 de oameni în Israel, doar 300 (mai puţin de 1%) au fost aleși pentru a-și salva viețiile lor;

În timpul Profetului Ilie, Dumnezeu a păstrat vieţile a 7.000 de oameni din tot Israelul;

Deşi 10 leproşi au fost vindecaţi, doar unul sa întors să dea mulţumiri;

Deşi au existat 12 apostoli, unul a cazut;

Deşi au existat trei servitori, unul a fost neascultător şi a fost condamnat la lacul de foc şi pucioasă;

Deşi au existat 10 fecioare, doar cinci au păstrat mântuirea lor şi a intrat în bucuria Domnului;

In parabola semănătorului se observă că, din fiecare 100 de oameni care aud Cuvântul lui Dumnezeu, doar 25 sunt salvați.

Numerele confirmă faptul că mulţi vor încerca să intre, dar nu vor fi în măsură să intre.  

„Straduiți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă, pentru că mulţi, eu vă spun, vor căuta să intre şi nu vor putea,” Luca 13.24.

Ești unul dintre cei puțini sau mulți?

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *