Noi, purecii

”Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.” Proverbe 18.12

Când citim un verset ca acesta, imediat ne gândim, ”nu este pentru mine, până la urmă, eu nu mă îngâmfez”… adevărul este că inima noastră coruptă, caută mereu să ne îndepărteze de adevăr.

A fost ceea ce s-a întâmplat cu tânărul bogat. El se judeca singur ca fiind un exemplu de persoană, de aceea, a crezut că are dreptul de a merge până la Domnul Iisus pentru a-L chestiona despre ceea ce putea face pentru a cuceri viața eternă, până la urmă, el deja ”practica toate poruncile încă din tinerețea lui”. Dar Iisus știa că el era înșelat de inima lui, și i-a cerut ceva ce avea să arate exact cine era el înaintea lui Dumnezeu…

”Dacă vrei să fii desăvârşit, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.” Matei 19.20-22

Și tânărul a plecat de acolo trist, nu pentru că Domnul Iisus i-a făcut aceea cerere, dar în a ști că, într-adevăr, el nu păstra poruncile lui Dumnezeu, până la urmă, respingerea lui arăta că Dumnezeu nu era pe primul loc în viața sa, precum spune prima poruncă. A fost în acel moment când tânărul bogat a văzut adevărata sa condiție înaintea lui Dumnezeu. El nu era persoana care se gândea că este.

Inima tânărului bogat îl îngâmfa, foarte probabil, îi arăta tot ceea ce el făcea de corect. Și acest lucru este ceea ce se întâmplă cu noi toți, dacă ne lăsăm conduși de ceea ce noi credem despre noi, vom gândi că face lucruri extraordinare. Și din acest motiv, poate, o problemă apare de la nimic și nu înțelegem de ce, sau cineva vorbește ceva despre forma noastră de a fi și ne deranjează acest lucru, ca și cum am fi nedreptățiți, până la urmă, inima deja ne-a vorbit despre cât de buni suntem… noi, purecii.

Adevărul este că nu ne cunoaștem atât de mult cât Dumnezeu ne cunoaște, și, de multe ori, persoanele din jurul nostru reușesc să vadă comportamente pe care nici nu ne imaginăm că le avem. Cine dorește să se analizeze? Cine dorește să se privească mult mai în interior și să se cunoască? Cine dorește să descopere ceea ce nu este bun în legătură cu el? Este din acest motiv că inima iese atât de mult în evidență! Ea nu vrea asta și, de aceea, imediat ne aduce argumente excelente pentru a justifica erorile noastre…

”Toată lumea greșește!”
”Nimeni nu este perfect!”
”Este firea noastră!”
”Nu poți fi sfânt totuși, nu-i așa?”

Și pentru că nouă ne place să ne privim cu ochi buni, acceptăm aceste justificative cu plăcere.

Dar, dacă nu dăm auz inimii noastre și ne întrebăm: ”Ce fac eu ce nu este pe placul lui Dumnezeu?”.

Dvs știați că, cu cât mai mult de apropiem de Dumnezeu, mai mult ne dăm seama de erorile noastre? Știți de ce? Pentru că Dumnezeu este Lumina lumii, și lumina revelă ceea ce este în întuneric. Și, ca să nu ne expunem, ne îndepărtăm de El precum tânărul bogat, și ne evaluăm conform propriilor noastre criterii… ”până la urmă, nu facem rău nimănui!”.

Dar priviți cu atenție proverbul de mai sus: ”Înainte de pierire, inima omului se îngâmfă…” Este când ne ascundem în spatele ”lucrărilor noastre bune” că pierim. Pe când cealaltă parte din verset ne revelă soluția: ”…smerenia merge înaintea slavei.

Nu vă ascundeți în spatele propriilor criterii, de cât de bun(ă) și de iubit(ă) sunteți, fiți umil(ă) și recunoașteți erorile dvs ce Îl dezamăgesc pe Dumnezeu… forma dvs dură de a fi, murmurările, lenea, limba neliniștită, ochii răi, vanitatea și lăcomia…

Acest lucru se numește smerenie: să recunoaștem cine suntem cu adevărat, și chiar să ne punem și triști, dar nu să plecăm cum a făcut tânărul bogat, ci să ne schimbăm.

Noi suntem un purice înaintea lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim mândri de cine suntem. Într-adevăr, trebuie să ne fie rușine. Doar așa Dumnezeu va face lucrarea Lui în viața noastră.

În credință.

A colaborat Cristiane Cardoso

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *