Neamul care se naște din dumneavoastră

nacao_cda”Voi face din tine un neam mare…” (Geneza 12.2)

Aceasta a fost promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam, cu scopul ca el să îndeplinească planul de Mântuire a omenirii. Din acest om, va apărea un popor special, pus de-o parte pentru nașterea Mântuitorului, Domnul Iisus. Iar Avraam a cooperat, ca asta să fie posibil. Chiar și astăzi, după sacrificiul Fiului Său, Dumnezeu continuă să conteze pe cooperarea bărbaților și femeilor care sunt dispuși să ajute în acest plan. Și, așa cum neamul născut din Avraam a cooperat, ca el să aibă succes, tot așa trebuie să coopereze neamul născut din noi.

Da, din fiecare persoană se naște un neam. Toți oamenii îi influențează și inspiră pe mulți alții din jurul lor, seamănă gânduri, idei, răspândesc opinii. Problema este ce fel de conținut răspândesc în jurul lor și ce neam apare din noi.

Esau a făcut parte din neamul ales de Dumnezeu dar, din cauza lipsei de direcție interioară, a ajuns să se separe de el și a dat naștere unui neam respins de Dumnezeu. El a avut la dispoziție totul, ca să coopereze la planul de Mântuire – sângele, dreptul de întâi născut, curajul, admirația tatălui – totul, mai puțin credința. Esau n-a născut un neam ales de Dumnezeu, fiindcă nici el nu era ales de Dumnezeu. Spre deosebire de Iacov, al cărui nume primit, Israel, a folosit pentru a identifica neamul pe care Dumnezeu îl pusese de-o parte.

Tot așa, mulți au totul la dispoziție, ca să coopereze la planul de Mântuire – sunt într-o biserică condusă de Duhul Sfânt, locuiesc cu oameni ai Lui Dumnezeu, au o reputație bună, titluri, responsabilități – dar nu mai au nici credința, nici viziunea să câștige suflete. De aceea, își pierd direcția și încep să se gândească la ei înșiși. Prin urmare, deschid biserici noi și cheamă oamenii să meargă cu ei. Încetează să facă parte din neamul ales, ca să constituie un neam respins. Dar, ce e mai rău este că oamenii care îi urmează au aceeași pierdere a direcției care există în interiorul lor și sunt mulți care, în loc să coopereze la planul Lui Dumnezeu, ajung să-l împiedice.

Putem să naștem numai ceea ce suntem. Ce fel de neam se naște începând cu dumneavoastră? Cooperează el ca Planul Lui Dumnezeu să aibă succes sau să n-aibă succes?

”Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult” (Geneza 17.2)

Dacă Duhul Lui Dumnezeu are grijă să înmulțească neamurile născute din copiii Lui, diavolul are grijă, de asemenea, să înmulțească neamurile din copiii lui.

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *