Intenția inimii

”Când a locuit împăratul în casa lui şi când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau, a zis prorocului Natan: „Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort.” 2 Samuel 7.1-2

Dumnezeu este Sfânt în toată plenitudinea Sa, pentru că doar El este capabil să vadă partea cea mai interioară a ființei umane, adevăratele sale intenții și dorințe. Și în aceste versete, noi găsim motivul datorită căruia David a fost binecuvântat de o formă grandioasă, pentru că Dumnezeu cunoștea interiorul lui.

David nu se gândea să construiască o împărăție pentru el, o casă în cinstea lui, nu! Ambiția sa, dorința sa arzătoare era să implanteze Împărăția lui Dumnezeu aici pe pământ, și de aceea el dorea să construiască o Casă în cinstea Domnului Dumnezeu, ca în ea să El să stăpânească.

Pentru David, Israel era Împărăția lui Dumnezeu aici pe pământ, el înțelegea că adevăratul rege al lui Israel nu era el, ci Cel PreaÎnalt, de aceea el avea dorința de a face ca Israel să avanseze mai mult și mai mult și de a o face să devină o națiune mai puternică.

Același lucru se întâmplă în zilele de astăzi cu adevărații slujitori ai lui Dumnezeu. Ei vor să construiască temple în care Domnul și Dumnezeul lor să locuiască și să fie Rege, adică, ei doresc să câștige suflete! De aceea, sunt pregătiți să sacrifice fiecare zi din viața lor în favoarea celor pierduți, celor suferinzi și disperați.

Ei nu umblă după recunoaștere sau după promovări, nu vor numele lor pe o placă, nu vor aplauze, nu vor nimic din această viață, nu sunt preocupați cu viitorul lor nici cu viața lor, sunt anonimi pentru mulți, dar foarte bine cunoscuți de Dumnezeu.

Răspândiți în toate colțurile din lume, sunt bărbați și femei adevărați, slujitori pasionați de lucrarea pe care o realizează, și de aceea niciodată nu obosesc, deoarece unicul lor obiectiv, cât timp trăiesc, este să implanteze Împărăția Domnului și Dumnezeului lor aici pe pământ, prin intermediul bisericii Sale, și pentru a face acest lucru sunt dispuși la orice.

Doar cei născuți din Duh pot avea această dorință arzătoare. Pe când cei născuți din fire, cei ce privesc în urmă, merg spre Sodoma și Gomora, deoarece doresc să își trăiască viața și să satisfacă ego-ul lor controlat de diavol…

Ca Domnul Dumnezeu Cel PreaÎnalt să păstreze, să mențină, să ridice și să întărească pe adevărații slujitori ai Săi, până la venirea Domnului Iisus Hristos. Amin

A colaborat Episcopul Franklin Sanches

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *