”Îl uram fără să știu de ce”

bm1Ei bine, ca toți să înțeleagă, voi povesti un pic despre mine.

M-am născut în Campinas, São Paulo. La 8 ani, m-am mutat la Paraná, cu familia (tatăl, mama și două surori). Am locuit cu părinții mei până la vârsta de 18 ani, când am decis să mă mut la Londra, în căutarea unor condiții de viață mai bune, împreună cu soțul meu care, la acel moment, era doar prietenul meu.

Aici, în Londra, departe de tot și de toți, cu probleme de oameni mari, am început, pentru prima dată, să-L caut pe Dumnezeu. Niciodată n-am avut o bază de plecare, părinții mei n-au fost niciodată religioși și am ajuns să fac cateheza în Biserica Catolică – fiindcă toți prietenii mei au făcut asta -, dar n-am învățat nimic despre Dumnezeu.

Așa că, în fiecare duminică, am început să frecventez o comunitate catolică braziliană. Mă simțeam bine acolo, dar nu am avut niciodată o întâlnire cu Dumnezeu și, de multe ori, mă întrebam dacă El există cu adevărat. Nu eram sigură pe mine și, cu atât mai puțin, nu aveam nici o siguranță referitor la ce se va întâmpla cu mine, când voi muri. În aceeași perioadă, o colegă de la muncă, folosită de Dumnezeu, a început să-mi vorbească despre Iisus. Mi-a spus că suntem, deja, în vremurile din urmă, că Iisus se va întoarce în curând și m-a întrebat ce se va întâmpla atunci, cu sufletul meu.

Să fiu sinceră, credeam că este foarte enervantă. Nu aveam nici cea mai mică idee despre ce vorbea, fiindcă n-am avut niciodată voința să citesc Cuvântul lui Dumnezeu, iar când citeam, nu înțelegeam mai nimic. Dar n-a renunțat; m-a invitat la toate evenimentele care aveau loc, în schimb, mereu îi ofeream o scuză și nu mergeam. Aveam o prejudecată față de Centrul de Ajutor Spiritual; nu știam ce se întâmplă acolo, dar auzeam vorbindu-se despre asta.

Într-o bună zi, am hotărât să merg la un eveniment denumit ”Școala Iubirii”. Era lansarea cărții Căsătorie Blindată și, cu ocazia asta, episcopul Renato și Cristiane au venit să dea autografe și câteva explicații despre acea carte.

Mi-au plăcut mult acele explicații, am găsit idei practice și utile. Așadar, încetul cu încetul, m-am dus la unele slujbe; primele chiar m-au speriat, din cauza modului în care oamenii din biserică se rugau – credeam că era o exagerare.

Dar acolo, în adâncul sufletului, ceva îmi spunea să nu renunț, să continui și să înțeleg acea credință atât de puternică a unor oameni atât de curajoși.

M-am dus de câteva ori, de fiecare dată, duminica, dar încă nu aveam siguranța să mă încredințez Acelui Dumnezeu.

Au trecut câteva luni și I-am cerut lui Dumnezeu ca, dacă acel Centru de Ajutor era într-adevăr al Lui, să-mi arate.

Până când, soțul meu a trebuit să călătorească și, dacă la început am crezut că va dura o lună, a ajuns să dureze două luni. Acea perioadă a fost foarte grea pentru mine. Deși acum locuiesc departe de părinții mei, n-am locuit niciodată singură.

Acesta a fost momentul când prietena mea Jane, care m-a adus la Centrul de Ajutor, m-a invitat să fiu cu familia ei, în week-end – încurajându-mă mereu să merg la acel Centru, desigur.

A fost o experiență extraordinară! Am descoperit cum poate o familie să aibă atâta dragoste, atâtă pace în casă, respect și afecțiune unul pentru celălalt… Ochii mi s-au deschis și am vrut asta și pentru mine. Familia mea n-a fost niciodată distrusă, dar n-am simțit niciodată acea pace la părinții mei – erau certuri și iar certuri.

Am hotărât că voi avea și eu asta; că acela era modelul de familie pe care-l voi da copiilor mei, într-o zi. Îl vroiam pe acel Dumnezeu în viața mea, dar aveam o problemă: nu-mi plăcea de episcopul Macedo. De fapt, simțeam ură față de el, însă nici astăzi nu știu de ce.

Totuși, am continuat. Astăzi, mi se pare ceva amuzant, dar ce punea Jane să ascultăm, în timpul mesei de prânz, când ne întâlneam, în fiecare duminică, pe parcursul celor două luni? Slujbe cu episcopul Macedo. Asta mă plictisea foarte tare. Nu era de ajuns că eram în biserică, că-i auzeam mereu mesajele, acum trebuia să le aud și acolo?

N-am spus nimic, fiindcă știam cât de mult îl respectau și admirau acei oameni, dar pentru mine era un supliciu!

Până când, cu câteva zile înainte ca soțul meu să se întoarcă, Jane mi-a dăruit cartea Nimic de Pierdut. Era minunată! În sfârșit, am aflat detalii pe care înainte nu le știam – curiozitatea era imensă! Am citit-o cu inima deschisă, vroiam să știu de ce aveam atâta ură în mine.

A fost o mare surpriză! Încă de la primele pagini, am început să mă căiesc; după alte câteva pagini, I-am cerut iertare lui Dumnezeu.

De aici înainte, mi-a venit un lucru în minte:

De ce, Dumnezeul meu? De ce atâta ură față de cineva care nu mi-a făcut niciodată nici un rău și, cu atât mai puțin, nu a făcut altora?

Am plâns la fiecare moment dificil care era descris în carte. Citeam, citeam, citeam, nu mă puteam opri. În ziua următoare, am ajuns la final.

În această ultimă parte a cărții, prin rugăciunea făcută de episcop la final, cred că am avut prima mea experiență cu Duhul Sfânt. La început, am plâns mult. Câteva rânduri mai târziu, am căzut pe genunchi involuntar, ca și cum Dumnezeu ar fi fost prezent acolo și era atât de puternic, încât n-am putut să stau în picioare în Prezența Lui Sfântă!

Acele cuvinte, unul câte unul, au atins cea mai profundă fibră a ființei mele. Mi-am cerut iertare din nou și, de asemenea, să fiu eliberată odată pentru totdeauna de acel sentiment rău pe care n-am vrut să-l am niciodată.

A doua zi, soțul meu s-a întors și, de atunci, am început, puțin câte puțin, să umblu singură, în credința mea. Câteva luni mai târziu, în ziua când am aniversat 22 de ani, mi-am încredințat viața lui Iisus: am fost botezată!

Nu există cuvinte care să descrie acest moment! M-am născut din nou, m-am simțit curățită, am avut siguranță de sine.

Cea de a doua carte Nimic de Pierdut a fost lansată – de data asta, am citit-o într-o singură zi, ce binecuvântare!

Sper ca mulți oameni, care simt același sentiment, să-i dea o șansă, să cunoască îndeaproape lucrarea Centrului de Ajutor Spiritual, să citească cartea Nimic de Pierdut. Mulți ar putea spune că e o spălare pe creier, dar eu sunt sigură că e o curățire spirituală – am fost curățită, sunt o persoană nouă!

Vreau ca Dumnezeu să binecuvânteze din ce în ce mai mult viața episcopul Macedo și a familiei sale, ca să continue să-L slujească și să salveze din ce în ce mai multe suflete!

O mărturisire:

Acum, cine ajunge acasă, după slujbe, și vizionează videoclipurile episcopului Macedo, mulțumită lui Dumnezeu, sunt eu!

Ana Paula Sossai

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *