Ignoranță sau prostie absolută?

Însă Dumnezeu îi dă fiecărei seminţe un trup, aşa cum doreşte; fiecărei seminţe îi dă trupul ei. Nu toate trupurile sunt la fel: unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul al păsărilor, altul al peştilor. Există trupuri cereşti şi trupuri pământeşti. Există o splendoare a celor cereşti şi un alt fel de splendoare a celor pământeşti. Alta este splendoarea soarelui, alta este splendoarea lunii şi alta este splendoarea stelelor, iar o stea diferă de alta în splendoare.”
1 Corinteni 15.38-41

Toată creația Divină a fost făcută cu perfecțiune.

Totul era perfect, până în momentul în care creatura umană a fost neascultătoare față de Cuvântul lui Dumnezeu.

Din cauza asta natura s-a revoltat împotriva omului și, începând din acel moment, ceea ce era perfect a devenit imperfect.

Corupta minte omenească a dezvoltat planeta și a contaminat-o pe ea și pe toată creația.

Cu toate acestea, indiferent de corupția omenească, legile Fixe ale Naturii constituite la creație s-au menținut nealterate.

Adică, împerecherile între animale aveau puterea de a genera alte animale de aceeași specie. Semințele se multiplicau conform legii fixe ale semințelor.

În relațiile sexuale între mascul și femelă, de acord cu Legile Fixe ale Naturii, există șanse enorme de a genera alte creaturi, independent de voința lui Dumnezeu.

Dacă soția sau soțul are o relație în afara căsniciei sau o relație extraconjugală și din această relație se naște un copil, ar fi acest copil un dar al lui Dumnezeu? Sau doar o roadă a Legii fixe ale Naturii?

Fii generați din prostituție, din adulter, din rezultatul consumului de droguri, al alcoolului, ale dorințelor firii, al pedofiliei, al incestului, etc. ar avea orice aprobare sau interferență a lui Dumnezeu? Sau sunt roade ale Legii fixe ale Naturii?

Conform Legilor Fixe ale Naturii, oricare ar fi însămânțarea va aduce roadele, fie că Dumnezeu vrea sau nu.

Dacă sămânța va fi bună, cu siguranță roada va fi bună, fie că Dumnezeu vrea sau nu.

Dacă sămânța va fi rea și coruptă, cu siguranță roada va fi rea și coruptă, fie că Dumnezeu vrea sau nu.

Creatura umană a primit sămânță, pământ, forță, talent și conștiință responsabilă. Dar sunt Legile Fixe ale Naturii care conduc toată Natura cele care vor contempla sau vor penaliza atitudinile creaturii umane.

De aceea, să dăm vina pe Domnul Dumnezeu pentru nenorocirile vieții este, minim, ignoranță sau prostie absolută.

“Nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Ce seamănă omul, aceea va secera.”
Galateni 6.7

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *