De ce diavolul nu ne poate atinge?

On the top of the mountainE ușor de înțeles de ce diavolul nu-l poate atinge pe cel care are permanent viața în Altar. Tot ce este necurat provine de la el și de la iad, în timp ce Dumnezeu este esența purității.

Când viața este pusă în Altar ca o ofrandă vie, ea este scăldată în Sângele Domnului Iisus Hristos. Vă amintiți că El Și-a vărsat tot Sângele în Altar(muntele Calvar). Spiritual vorbind, acest Sânge continuă să-i curățească pe toți cei care își prezintă sacrificiul în Altar.

”Cu cât mai mult sângele lui Hristos-Care prin Duhul veșnic, S-a dat pe Sine, fără pată, lui Dumnezeu-va curăți conștiința noastră de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu!” Evrei 9:14

Nu contează păcatul pe care l-a comis persoana. Din momentul în care ea se încredințează în Altar cu toate ”atașamentele ei”: bani, copii, soț sau soție, orgoliu, onoare, în fine, cu ce are și cu ceea ce este, fără rezerve, diavolul o va vedea curată și niciodată nu o va mai putea atinge.

Citiți Psalmii 24:3-5.

Veți ști cine va obține binecuvântarea Domnului.

Focul Sfânt este oportunitatea dată de Duhul Sfânt ca să se obțină transformarea completă a duhului, sufletului și trupului unei vieți. Dumneavoastră care citiți acum acest mesaj, nu pierdeți această șansă. Lansați-vă complet și cât de curând veți face parte din grupul mulțimii de oameni care mărturisesc că au o viață de calitate și plină de Prezența lui Dumnezeu.

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *