Cum să te rogi când nu ai voinţă
Câteodată, nici eu nu am voinţă de a mă ruga – şi eu sunt un episcop. Asta este ceva normal. Fiinţa umană nu obişnuieşte să fie constantă. Într-o zi simţi că poţi cuceri o lume întreagă, iar în ziua următoare nici nu mai vrei să fi pe lume.
Sentimentele…dacă am trăi după ele, am fi pierduţi.
Îi mulţumim lui Dumnezeu că există o alternativă: Să facem cee ce trebuie să facem şi nu ceea ce simţim nevoia să facem.
Când îmi lipseşte voinţa de a mă ruga, eu fac următorul lucru: Chiar şi aşa mă rog. Observ că la fel cum este şi cu multe alte lucruri ale vieţii se întâmplă şi cu rugăciunea. Odată ce începi să faci ceva, apare imediat şi sentimentul. Mişcarea precedă emoţia. De multe ori, nu simt nevoia să mănânc, dar după ce încep să mănânc, aş vrea să mănânc şi mai mult, şi mai mult… Eu a trebuit să încep a scrie acest blog, înainte să fi dorit să fac asta. Eu urăsc să scriu, dar eu ador că am scris.
Cred că deja aţi prins ideea.
Principalul lucru pe care trebuie să-l faci este să îţi convingi mintea că tu chiar ai absolută nevoie să te rogi; că acest lucru nu este opţional. Clar că pentru multe persoane este ceva opţional însă ele nu ştiu ce pierd. Pentru tine însă, nu trebuie sub nici o formă să fie aşa. Consecinţele sunt mult mai grave decât micul efort pe care trebuie să-l depui pentru a face o rugăciune.
Poate că în ultima vreme nu ai mai vorbit cu Dumnezeu. Poate că nu ai mai simţit nevoia. Nu-i nimic! Eşti singur acum? Poţi să mergi undeva unde să poţi avea intimitate? Atunci nu mai citi acest mesaj şi du-te de te roagă! Două minute sau 20 de minute, ce mai contează… Important este să spui ce ai de spus şi gata.
Apoi, vino din nou la calculator şi trimite-ne comentariul tău. Spune-ne ce ai simţit după ce ai făcut această rugăciune.
Du-te acum! Încă mai eşti aici?
Episcopul Renato Cardoso
Deixe o seu comentário