Cum să fiți acceptat de Dumnezeu?

Walk to the cross”Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă” (Psalmi 145.3)

Nu putem să avem o relație cu Dumnezeu, fără să-I acordăm respectul și onoarea pe care le datorăm Sfântului Său Nume.

Cel care recunoaște dreptatea, măreția și maiestatea Sa, se teme și tremură înaintea prezenței Sale glorioase.

Oamenii sfinți din vechime Îl venerau, pentru că se temeau de Cuvântul Său.

La fel și noi, fiind atât de mici, vom putea să fim acceptați de un Dumnezeu atât de mare?
Răspunsul este în acest verset:

”Şi acum, vă rog, rugaţi-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi! Vă va primi El cu bunăvoinţă când mâinile voastre fac astfel de lucruri? – zice Domnul oştirilor” (Maleahi 1.9)

Acceptarea vieții noastre depinde de ofranda noastră. Știți de ce?

Foarte simplu! Ce oferim pe Altar dezvăluie cine suntem și ce reprezintă Dumnezeu pentru noi.

Există un mare exemplu în Biblie, care ilustrează foarte bine acest raționament: Abel și Cain! Dumnezeu a fost mulțumit de Abel și ofranda lui, în timp ce de Cain și ofranda lui n-a fost mulțumit.

Întrebarea e: Care este diferența între ofrandele celor doi? Să fie cantitatea?

Sigur că nu! Dumnezeu nu se uită la cantitate, ci la calitatea a ceea ce oferim în Altarul Lui.
Abel n-a oferit orice oaie, ci pe cea mai bună pe care o avea în turmă. Cain, la rândul lui, a oferit o simplă ofrandă. Poate mai mare în cantitate decât a lui Abel, dar care nu exprima ce avea el cel mai bun.

Dumnezeu S-a supărat pe preoții care ofereau animale cu defecte în Altar.

El a considerat această atitudine o lipsă de respect față de Numele Lui Sfânt.

Acum, ei aveau animale sănătoase pentru sacrificiu, însă le duceau pe cele bolnave la Altar. Dumneavoastră ați accepta asta, dacă ați fi în locul Lui Dumnezeu? Sigur că nu! Nici unul dintre noi n-ar accepta.

Domnul Iisus a lăudat ofranda văduvei sărace și a spus că ea a dat mai mult decât toți. El a subliniat că cei bogați dădeau cantități mari din ceea ce le rămânea. Ea, nu! Din sărăcia ei, a dat tot ce avea.

Un sacrificiu perfect este rezultatul unei credințe pure înaintea Lui Dumnezeu.

Sunt binecuvântați toți cei care reușesc să înțeleagă asta, pentru că tot ce fac pentru Dumnezeu va fi de calitate și, de aceea, vor fi onorați de El.

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *