Cu 15 minute mai devreme…

imgVreau să împărtășesc cu dumneavoastră experiența pe care am avut-o astăzi, aici, în La Mana.

Eram cu doi evangheliști într-o casă și evanghelizam când, deodată, am auzit țipete și am văzut mai mulți oameni plângând. M-am dus acolo să văd ce s-a întâmplat și, spre surprinderea noastră, un pre-adolescent de 12 ani s-a sinucis, prin spânzurare.

Am văzut suferința familiei. Le-am spus celor doi evangheliști că, din păcate, am ajuns târziu. Dacă ajungeam cu 15 minute mai devreme, poate această tragedie nu s-ar fi întâmplat. Chiar în acel moment, Duhul Sfânt mi-a spus că, dacă aș fi avut mai mulți ucenici, asta nu s-ar fi întâmplat.

meninoCu siguranță, în timp ce eu eram în casă, ceilalți ar fi fost în casa acestei familii, care astăzi plânge pierderea fiului ei, care era doar un copil. Fiindcă tatăl i-a spus că nu-l va duce la Manabi, copilul a spus că se va omorî. Însă, nimeni n-a dat importanță, iar el s-a spânzurat.

Fotografiile sunt făcute imediat după cele întâmplate. Familia era, încă, în stare de șoc, iar alții plângeau.

În acest Post, trebuie să depunem toate eforturile ca să formăm ucenici și să-i conducem la botezul cu Duhul Sfânt, pentru că așa, vom avea o armată mai puternică și antrenată, ca să desfacă lucrările diavolului.

 

 

 

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *