Credinţa Duhului
Credinţa funcţionează numai atunci când nu există nici un sentiment. Acest lucru, de altfel, s-a dovedit a fi cea mai crudă, cea mai înşelătoare şi mortală otravă în religie, mai ales în bisericile evanghelice. Sentimentul de credinţă aşa cum i s-a promovat numele a devenit atât de puternic încât este dificil să-l separăm de credinţa dată prin Duhul Sfânt.
Desigur…,atunci când cineva este născut din Duh, are discernământul necesar pentru a identifica pe ce parte se situează o anumită credinţă: pe cea emotivă, sau pe cea care vine prin Duhul. Totuşi, nici aşa nu este uşor. Cea mai grea parte vine atunci când încerci să reeduci victimele acestui fel de sentimente.
Faptele vorbesc de la sine. În cazul în care credinţa este supranaturală, există viaţă, succes, realizare. În cazul în care credinţa este trupească (firească), în nici-un caz nu se poate vorbi de împlinirea Cuvântului. Rezultatul acestei credinţe „fireşti” este viaţa lipsită de gust a acestor oameni care o adoptă.
În acest caz, promisiunile Divine sunt utopice. De aceea, cei mai mulţi creştini nu pot merge până la capăt, până la ţinta „credinţei” lor. Ei se descurajează în mijlocul drumului lor pentru că nu văd împlinirea promisiunilor
Într-adevăr, credinţă emotivă este rebelă prin însăşi natura ei. Cei învăluiţi de ea, nu acceptă să pună în aplicare Cuvântul Sfânt pentru că acesta este împotriva voinţei lor. Cine trăieşte bazat pe sentimente, este pe drumul opus credinţei reale care vine prin Duhul Sfânt. Credinţa reală presupune lepădarea de voinţele tale proprii.
„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. (Matei 16:24)
Acesta este motivul datorită căruia, dintre atât de mulţi oameni care sunt chemaţi de Dumnezeu, puţini sunt născuţi în duh.
Episcopul Edir Macedo
Deixe o seu comentário