Bogăția blestemată

Bogăția blestemată sau bogăția obținută de o formă frauduloasă generează o moștenire blestemată care aduce ca rezultat moștenitori blestemați. Și când se moștenește blestemul, acesta atinge viața economică, sănătatea și, deasupra tuturor lucrurilor viața sentimentală, căsnicia, familia, tot. Nu există bani, aur, avere, în fine, nimic ce să poată garanta dezlegarea de blestem, pentru că acest blestem este un duh necurat cu autoritate peste toți cei care trăiesc în păcat. Doar se poate scăpa de el făcând un pact cu Dumnezeu și prin ascultarea față de Cuvântul Lui.

Când există cucerire de bunuri, bunuri materiale sau orice alt lucru asociat cu răul, cu siguranță duhurile de blestem vor comanda viața celor învăluiți cu ele. Este precum spune profeția:

”Vai de cel ce strânge câştiguri necinstite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii!”

Habacuc 2.9

Este bine să reamintim de cel bogat care, după ce a prosperat foarte mult, spunea pentru el însuși:

“…Suflete, ai multe bunuri, adunate pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te!”

Imediat Domnul Dumnezeu a atras atenția lui, spunând:

“Nesăbuitule! Chiar în noaptea aceasta ţi se cere sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?!”

Luca 12.19-20

De fapt, oricât de mare ar fi bogăția unei persoane, dacă a fost obținută de o formă nedreaptă sau păcătoasă, va fi blestemată. Acest semn de blestem se va perpetua în viața acelei familii și pentru toate generațiile pentru totdeauna. Este efectul păcatului generat de Adam și Eva care, de atunci, au promovat moartea pentru toate generațiile.

Duhul blestemului este duhul păcatului, nedreptății, rebeliunii față de Cuvântul lui Dumnezeu, dar Duhul Binecuvântării este Duhul Justiției, al Supunerii și al ascultării Sfintelor Scripturi care garantează binecuvântarea și protecția față de tot răul.

“… tot astfel nu nimereşte nici blestemul neîntemeiat.”

Proverbi 26.2

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *