Adevărata comoară a lui Dumnezeu

tesouro-706x432La ce folosesc cunoștințele biblice, dacă nu intenționezi să le practici?

Acum două mii de ani, în Iudeea era o femeie care în ochii tuturor nu avea nici o valoare. Era o văduvă, fără resurse financiare, probabil fără familie, care depindea de generozitatea altora ca să supraviețuiască. Pe scara socială ea era jos, împreună cu cei neajutorați.

Într-o zi, ea s-a îndreptat spre frumosul templu ridicat Domnului, în Ierusalim. Neobservată în mulțime,  a urcat scările și a intrat în sala mare și s-a dus direct la vistierie. Acolo, printre oameni bogați și importanți, și-a lăsat ofranda pentru Dumnezeu. Ofrandă nesemnificativă în ochii celor care asistau la acea scenă- doar două monede cu valoare mică- dar care erau tot ce avea și i-ar fi garantat puțină mâncare pentru a doua zi.

Ce nu-și putea imagina era faptul că lângă ea era chiar Domnul, pe care Îl iubea atât de mult și dorea să-L cinstească. Domnul Iisus o observa tăcut, uimit de gestul ei de dăruire, încredere și iubire. Ea Îi oferea tot ce avea. Acele două monede reprezentau  viața ei înaintea lui Dumnezeu. La fel ca un copil care se încrede în tatăl lui, ea se arunca în brațele Lui, fără să-i fie frică de nimic, fără să pună la îndoială viitorul ei, fără să dea importanță la ceea ce-i spunea situația ei precară.

Ea dorea doar să-I declare lui Dumnezeu că El era pe primul loc, că nici un lucru din această lume nu era mai mare sau mai important decât El, nici chiar existența ei. Ea și-a pus viața în acea vistierie și a devenit comoara lui Dumnezeu; ea a dat sacrificiul perfect.

Reacția imediată a Domnului Iisus a fost de a o cinsti în fața tuturor. Era singura opțiune a Lui, nu avea cum să acționeze altfel. Ea nu i-a lăsat nici o alegere. Din sărăcia ei, ea a dat mult mai mult pentru Dumnezeu decât sumele mari pe care le puneau ceilalți. Aceia dădeau pentru Dumnezeu din prisosul lor, din ceea ce nu făcea nici o diferență pentru ei. Deși erau cantități mari, ofrandele lor arătau pentru Dumnezeu că nu se încredeau în El. Dar ofranda văduvei a dovedit că ea avea încredere.

Mă îndoiesc că ea a continuat în sărăcie sau în nevoi, după aceea, pentru că Domnul Iisus nu putea să ignore un sacrificiu ca acela. El a lăudat-o în fața ucenicilor Lui și cu siguranță a continuat să o susțină și după aceea, conform promisiunii Sale de a-i cinsti pe cei care-L cinstesc.

Oferta văduvei, deși foarte mică în termeni materiali, a atras mult atenția lui Dumnezeu, pentru că El nu era acolo să aștepte bani, ci viața acelor oameni.

Adevărata bogăție nu este în valoarea financiară a ofrandei, ci ce reprezintă acea ofrandă. Ofranda celorlalți reprezenta foarte puțin, sau chiar nimic pentru Dumnezeu. Erau  bani și banii nu au valoare. Văduva a arătat că inima ei nu era în ceea ce avea. Oricâte nevoi ar fi avut, inima ei era în Dumnezeu, în Altar.

Acesta este duhul de dăruire totală pentru Dumnezeu. Duhul care ne mișcă să ne punem dependența și speranța în El, fără să ne uităm în jur, fără să acordăm atenție circumstanțelor, fără  să ascultăm de glasul lumii- pentru că lumea urăște sacrificiul adevărat-, fără să ne privim ca victime ale situațiilor. Așa cum  Domnul s-a bucurat și a cinstit-o pe văduva săracă,  El, în fața tuturor se va bucura și îi va cinsti pe cei care  cu adevărat Îl pun mai presus de toate,  Îl pun primul în viețile lor.

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *