A 2a Zi a Postului lui Daniel

Limbi străine

Când este vorba de botezul cu Duhul Sfânt, imediat vine în mintea celui evanghelic vorbirea în limbi.

Pare că nu îi este sete de Dumnezeu, că nu-și dorește să i se schimbe viața și cu atât mai puțin să vrea să fie templul Duhului lui Dumnezeu. Dorința este doar să vorbească în limbi.

Această lăcomie care se presupune a fi sfântă, nu are legătură cu Dumnezeu. Este o pură manifestare a vanității personale, stimulată de duhurile înșelătoare. Ele se folosesc de duhul emoției și profită ca să-i înșele pe cei nevigilenți cu senzații ciudate care culminează cu vorbirea în limbi străine.

De aceea, mulți fac anumite lucruri, unele chiar aberante, din cauza lipsei de discernământ spiritual.

Dorința de a fi botezat cu Duhul Sfânt sub nici o formă nu poate avea ca scop vorbirea în limbi. Dacă vorbești ca în exemplul biblic, amin. Dacă nu vorbești, care este problema? Oare Duhul Sfânt este limitat la limbile străine. Lipsa vorbirii în limbi nu poate servi ca motiv de îndoială pentru împiedicarea acțiunii Divine.

Botezul cu Duhul Sfânt nu este ca să vorbești în limbi, ci pentru a permite slujitorilor lui Dumnezeu să fie martori ai învierii Fiului lui Dumnezeu în această lume.

Și mai mult, într-o lume putredă și ipocrită plină de ofertele camuflate ale iadului, cum să discerni binele de rău?
Cum să știi cine este cine ca să te îndrăgostești și să te căsătorești, potrivit voinței lui Dumnezeu?
În ce domeniu profesional vei fi mai util pentru Împărăția lui Dumnezeu?
Care biserică este a lui Dumnezeu?
Cum să discerni omul fals de cel adevărat al lui Dumnezeu, dacă toți vorbesc sau predică din Cuvântul Său?
Cum să separi grâul de neghină?
Cum să recunoști glasul lui Dumnezeu și al diavolului?

Acestea și alte îndoieli sunt clar eliminate prin adevăratul botez cu Duhul Sfânt.

Cine este mai bun decât El ca să-i călăuzească pe fii Lui în tot adevărul?

Domnul Iisus a spus:

“Dar când vine El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul…” Ioan 16:13

Dumnezeul meu și Tatăl meu, în Numele Domnului Iisus, păzește poporul Tău de duhurile anticristului și ale înșelăciunii.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *