Marius Joita

Marius-JoitaMulte persoane cresc în mijlocul agresiunilor zilnice dintre părinți și vor să plece de acasă ca să trăiască o altă viață. Dar, de multe ori nu reușesc să-și întemeieze o familie pentru că nu au baze solide.

Marius a crescut văzând agresiunile dintre părinți, lucru care l-a făcut să aibă traume și să devină o persoană tristă și nervoasă.

Credea că va găsi pe cineva, că va reuși să-și construiască o relație puternică care să-l ajute să fie fericit. Totuși, asta nu s-a întâmplat, din contră…

”De mic am fost martor la agresiunile dintre părinții mei și acestea au dat naștere înăuntrul meu la traume și nervozitate. Mă simțeam foarte trist pentru că trăiam în acea situație cu familia mea.

Am avut o relație cu cineva și credeam că era ceva serios, mă gândeam să mă căsătoresc și să-mi întemeiez o familie. Îmi imaginam că așa îmi voi rezolva toate problemele și voi putea fi fericit.

Mi-am terminat studiile și am plecat din România. Am venit să locuiesc în Portugalia cu familia mea și atunci totul s-a înrăutățit. După șase luni, relația pe care o aveam s-a terminat.

În acea perioadă am făcut depresie, am început să am insomnie, îmi petreceam nopțile fără să pot dormi. Mă gândeam că nu mai exista soluție pentru schimbarea vieții mele. Familia mea era distrusă și relația mea luase sfârșit. Am încercat să mă sinucid, dar o Putere mai Mare m-a împiedicat să-mi pun capăt vieții”, povestește Marius.

O șansă pentru schimbarea vieții

”Am început să ascult emisiunea Centrului de Ajutor. Încă nu înțelegeam bine portugheza, dar am văzut o șansă ca să-mi schimb povestea vieții mele.

Din prima zi în care am participat la slujbă, imediat am văzut o diferență înăuntrul meu, pentru că am plecat de acolo cu pace.

La Centrul de Ajutor am învățat să-mi folosesc credința inteligentă și prin această Credință, familia mea a fost refăcută. Pacea care nu fusese niciodată a început să existe în viața și familia mea.

Azi am o viață transformată complet!

”Eu am calculat bine turnul pe care am început să-l construiesc” garantează Marius.