Puterea Credinței pentru ce este rău?

Cine are minte în cap nu se îndoiește de Puterea Credinței. Ea funcționează, indiferent de circumstanțe.

Este clar, când se încearcă să se combine Credința cu orice lucru care să fie nedrept sau păcătos, Credința lui Dumnezeu nu funcționează.

Credința cere atitudine de curaj. Dacă această atitudine învăluie minciună, înșelătorie, corupție sau orice atlă cale greșită, atunci deja nu mai este Puterea Credinței, ci, da, forța cărnii.

Credința lui Dumnezeu este o chestiune de inteligență. Dacă ea este acțiunea Duhul Sfânt în noi, cum se poate gândi că ea va aduce roade fiind asociată cu păcatul?

Este posibil să aibă o persoană o uniune stabilă fără să depună efortul în a îndeplini cuvântul de Credința dat pe Altar, știind că este Duhul Altarului Cel care sfințește căsnicia de aceeași formă cum sfințește ofrandele? (Matei 23.19)

Este posibil să se folosească Puterea Binelui pentru a se complace de roadele păcatului?

Este posibil să se construiască bogății pe baza minciunii și corupției fără, la momentul determinat, să se culeagă blestemul pentru sine și extins pentru generațiile sale?

Este posibil asocierea cu Răul și să se stea departe de el?

Citiți și meditați în acest text:

“Vai de cel ce strânge câştiguri necinstite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii!”

Habacuc 2.9

În rezumat: cine folosește Răul pentru a obține avantaje, mai devreme sau mai târziu, va fi nenorocit de el.

“Nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Ce seamănă omul, aceea va secera.” Galateni 6.7

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *