REVOLTA mea pentru REALIZAREA mea!

bannerREVOLTA mea pentru REALIZAREA mea!

Dacă nu ai simțit-o niciodată, mai întâi ciupește-te, pentru că, cine știe, există riscul să nu mai fii viu…

”El este o persoană foarte revoltată!”. Oare această exprimare ți se pare că este pozitivă? Bineînțeles că nu, pentru că, în majoritatea cazurilor, cei revoltați sunt asociați cu bătăușii, cu cei dezechilibrați sau violenți. E ca și cum revolta ar fi o simptomă al unui rezultat rău, pentru că, persoana recurge la acel sentiment aparent necontrolat-furia, care este des asociat cu revolta.

Totuși, există un alt fel de REVOLTĂ, și anume, cea care simbolizează REÎNNOIREA, REALIZAREA. Aceasta este REVOLTA care se naște în interiorul fiecărei ființe umane și care vizează distrugerea doar a ce este negativ, ca de exemplu: problemele, frustrarea, bolile, sărăcia, tristețea, punând în locul lor realizarea în toate sensurile: sentimental, financiar, fizic, familial și interior.

Nu crezi? Atunci este din cauză că încă nu ai atins stadiul REVOLTEI INTELIGENTE. Ce stadiu este acesta?

– CURAJOS

-RAȚIONAL

-NU RENUNȚĂ NICIODATĂ

-ESTE DISPUS SĂ LUPTE

-ESTE SIGUR DE REALIZARE

-ÎȘI ASUMĂ RESPONSABILITATEA

Viața este a ta și acceptarea sau nu a condițiilor în care trăiești ești alegerea ta! Cel care folosește REVOLTA INTELIGENTĂ respinge tot ceea ce consideră că este anormal în existența sa și crede în capacitatea recreări propriei vieți, investindu-și întreaga capacitate ca să se întâmple acest lucru.

, din cel mai neînsemnat din familia cea mai săracă din ținutul lui, a ajuns Judecător, primul ministru din Israel. Și tu? care este cauza Revoltei tale și ce te va face să fii o persoană realizată? Revoltă-te, deoarece pe 13 decembrie va fi șansa ta!

”Du-te cu PUTEREA aceasta! DOMNUL este cu tine!” (Judecători 6:14, 12)

Află mai multe la un Centru de Ajutor mai apropiat de tine:

București – Catedrala Credinței – Șos. Fundeni nr.11, sector 2 (vis-a-vis de supermarketul XXL)
Cluj Napoca – Str. Ploiești nr.51, Fostul Cinema Steaua Roșie. Jud. Cluj
Pitești – Cartierul Craiovei, Fostul Cinema Dacia. Jud. Argeș
Ploiești – Str. Gheorghe Doja nr.62, Lângă Piața Centrală. Jud. Prahova

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *