Episcopul Edir Macedo

Un mesaj în fiecare zi

Episcopul Edir Macedo

Orbii și văzătorii

”Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul (ofranda – n.r.) sau altarul, care sfinţeşte darul?” (Matei 23:19). Când o persoană vede ofranda ca fiind superioară Altarului, în afară de faptul că…

Seminţie aleasă

˝Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui˝ (Matei 16.18) De ce porțile Locuinţei morţilor au biruit în viața unor colaboratori…

Descărcarea Lui Dumnezeu

E ceva obișnuit ca oamenii să plângă, să se plângă și să se descarce față de Dumnezeu, din cauză că au o viață de suferință. Și, în unele cazuri, chiar renunță să facă asta, pentru că-L învinuiesc de…

Exemplul slujitorului

”Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat” (Matei 25.26). Am meditat la acest verset și m-am gândit…

Ce fel de slujitor sunteți?

Ce bun a încredințat Domnul slujitorilor Lui? Mântuirea sufletului e CEL MAI MARE BUN încredințat omului. Domnul Iisus îl compară cu Împărăția Cerurilor…