Episcopul Edir Macedo

Un mesaj în fiecare zi

Episcopul Edir Macedo

Credinţa Duhului

În cazul în care credinţa este supranaturală, există viaţă, succes, realizare. În cazul în care credinţa este trupească (firească), în nici-un caz nu se poate vorbi de împlinirea Cuvântului.

Jeep-ul

„…s-a aşezat pe scaunul şoferului şi şi-a început deîndată rugăciunea: „Doamne, tu şti că eu nu ştiu să conduc…”

VOCEA INIMII

Din nefericire, majoritatea creştinilor care Îl urmează pe Dumnezeu, inclusiv creştinii evanghelici, încearcă să menţină această comuniune prin intermediul sentimentelor. Astfel ei încearcă să formeze o legătură de la suflet spre Duh, acest lucru nefuncţionând.

Templul lui Solomon şi Iisus

Având în vedere acest lucru, nu avem cum să vorbim despre Iisus Hristos fără a vorbi şi de Templu. Legătura dintre El şi templu este una aşa de mare încât aceste două elemente nu se pot disocia.

Când…

Când totul pare pierdut şi chiar şi rugăciunile răsună doar cuvinte goale, aruncate în vânt…
Când nu mai ai nici o speranţă din partea nimănui din această lume…
Duhul Sfânt este RASPUNSUL.