„Am devenit prostituată pentru a-mi susține viciul”

Claudia Oliveira a crescut într-o casă distrusă. Mama era prostituată, iar tatăl dependent de droguri și violent.

Numai Dumnezeu poate umple golul sufletului

Melicia a trecut prin această experiență când a avut întâlnirea cu Dumnezeu. Află mai multe

”Prejudecata mea mi-a amânat binecuvântarea”

„Prejudecata mea mi-a întârziat binecuvântarea”, așa a spus Valclecia, dar când a decis să ofere viața lui Iisus, totul s-a schimbat.

”Ghitulescu Georgeta: aveam multe probleme de sănătate”

Ghitulescu Georgeta frecventează Locașul Duhului Sfânt din anul 2003, și Dumnezeu a tranformat viața ei în toate sensurile

Sali Maria a trecut prin multe dificultăți și lupte până a ajuns să aibă viața fericită pe care o trăiește astăzi

Invitată de soțul ei, Sali Maria a ajuns la Locașul Duhului Sfânt în anul 2009. Soțul ei avusese o problemă la picior din cauza căreia…

Mirela, și-a învins îndoielile ca să-și atingă cel mai mare scop.

Mirela cunoaștea deja Catedrala Credinței din copilărie. În acea perioadă era un copil trist, se închidea în ea, auzea voci…

„Oamenii nu se uitau la mine pentru că le era frică de mine.”

Agentul imobiliar Angélica Lima, 28 de ani, spune că viața ei a fost oarecum „perfectă” până la 15 ani. Ea explică că a fost o…

Elena L. a suferit cu mai multe probleme de sănătate

Suferind cu mai multe probleme de sănătate, doamna Elena L. a mers la Locașul Duhului Sfânt ca să fie vindecată. Dar, acolo a găsit…

”Sufeream cu o tristețe profundă” Elena Joiță

Trăind o viață frustrată, cu multe probleme, Elena Joița ne relatează cum a depășit toate acestea.

Tudora Ganciulescu ”aveam probleme interioare, dar le am învins cu succes”

Din cauza unor probleme cu actele de la casă, doamna Tudora era foarte neliniștită, amețită, nervoasă și…